DACOS logo

Traficul greu pe valea Oltului va fi reluat incepand cu 28 IANUARIE 2006


Circulaţia camioanelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe Valea Oltului va fi permisă începând de sâmbătă de la ora 9.00 dimineaţa ca urmare a finalizării unui zid de protecţie suficient de înalt pentru a permite tranzitul în siguranţă a porţiunii de drum afectate de căderile de stânci. "Am fost la faţa locului unde există acum un nou zid de protecţie construit din bucăţi de fier, prinse cu ancore în munte, între care au fost montate plăci de beton. Am stabilit că de mâine (sâmbătă - n.r), de la ora 9, traficul camioanelor grele va fi reluat. Circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă semaforizată, unde va fi impusă pe o porţiune de 300 de metri o restricţie de viteză de 30 kilometri pe oră", a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Gheorghe Dobre. Potrivit ministrului, următoarele etape ale consolidării versantului vor continua în paralel cu lucrările de deviere a traseului şoselei. "Acum se lucrează la devierea traseului şoselei. Va fi o porţiune de drum nou care va trece chiar pe lângă albia Oltului, la a cărei consolidare se lucrează în prezent", a mai precizat Dobre. Ministrul Transporturilor nu a putut preciza când va fi reluat traficul feroviar. "Vom lua decizia de reluare a traficului feroviar, în urma analizării stării infrastructurii, doar după terminarea lucrărilor la toate barierele de protecţie. Nu pot preciza în acest moment când vor fi gata aceste lucrări", a mai spus Dobre. Circulaţia rutieră pe Valea Oltului a fost deschisă, în urmă cu peste două săptămâni, pentru autovehiculele cu o greutate sub 7,5 tone. Traficul rutier pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, precum şi traficul feroviar au fost blocate în urmă cu aproximativ o lună, în dreptul localităţii Câineni, după ce bucăţi de stâncă s-au prăbuşit de pe versanţi pe şosea şi pe calea ferată.
-sursa Mediafax -

informatii suplimentare

Pentru informatii suplimentare va rugam sa folositi datele de contact prezentate mai jos: